Istoricul localităţii

Locuirea acestor meleaguri încă din cele mai vechi timpuri este susținută de valoroasele descoperiri arheologice de pe teritoriul comunei. Prima atestare documentară a centrului de comună datează din anul 1333, când așezarea de la acea vreme era cunoscută sub numele de sacerdos de Hidalmas. Cu excepția satului Păduriș, care este atestat documentar doar din anul 1956, toate celelalte așezări au fost atestate documentar în intervalul cuprins între secolul al XIV-lea și al XV-lea (Baica-1396, Miluani-1461, Racâș-1350, Sânpetru Almașului-1350, Stupini-1366 și Trestia-1336).
Comuna Hida concentrează pe teritoriul său urme arheologice şi istorice din toate epocile. Condiţiile oferite de Valea Almaşului, respectiv izvoare, suprafeţe favorabile practicării agriculturii, căi de acces, etc. a făcut ca regiunea să fie locuită încă din Neolitic. Prezenţa populaţiei neolitice este demonstrată de două topoare din piatră şlefuită descoperite în Sânpetru Almaşului. Epoca bronzului este atestată printr-o spadă cu mâner ornamentat, descoperită în împrejurimile satului Hida şi păstrată într-o colecţie particulară. În anul 1903 s-a identificat pe dealul nordic al localităţii Hida un depozit de obiecte din bronz păstrate într-un vas ceramic din aceeaşi perioadă. Depozitul este compus din vârfuri de lance, fragmente dintr-o spadă cu peduncul, seceri şi mânerul unui cuţit.
 
În timpul stăpânirii romane aşezările prosperă datorită vecinătăţii cu drumul care leagă Napoca de Porolissum (actual localitatea Moigrad).
Repertoriul arheologic al României păstrat în manuscris la Institutul de Arheologie şi Istorie al Artei evidenţiază traseul drumului roman care trecea probabil prin Hida - Jernău - Poarta Sălajului. Teritoriul locuit al Văii Almaşului era parte integrantă a Daciei Porolissensis, provincie organizată de împăratul roman Hadrian şi reorganizată, după războaiele marcomanice (din anii 168- 169 d.Hr.), de Marcus Aurelius. Pentru supravegherea graniţei de nord a provinciei, trasată în lungul Culmei Meseşului, s-au înălţat Castrele de la Moigrad, Buciumi, Românaşi, Romita şi Tihău. La adăpostul acestora s-au dezvoltat aşezările civice din zona Hida- Sînpetru Almaşului- Dragu.
Despre populaţia romanizată rămasă după părăsirea Daciei de către împăratul Aurelian se cunosc informaţii tot mai sărace. Organizaţi în obşti săteşti şi conduşi de cnezi locali, locuitorii Văii Almaşului cultivă ogoarele şi cresc animale. Fiecare vale reprezintă o unitate administrativă şi politică sub conducerea unui cneaz sau voievod local. Anonimus în Gesta Hungarorum afirmă că maghiarii au găsit la venirea lor în Transilvania, o populaţie băştinaşă organizată în trei formaţiuni politice prestatale conduse de Menumorut, Glad şi Gelu. Zona Hida a fost integrată Ducatului lui Gelu. Anonimus relatează o bătălie purtată de Gelu Românul cu o căpetenie maghiară Tuhutum, pe râul Almaş. Şanţurile lui Gelu de pe Dealul Gras, au fost amenajate cu acest prilej. Gelu a fost ucis iar populaţia autohtonăa jurat credinţă lui Tuhutum la Aşchileu.
 
Primele atestări documentare ale satelor comunei Hida arată astfel:
Satul Hida este atestat documentar din anul 1333 în registrul de dijme papale întocmit între 1332 - 1337 de cei care colectau dările datorate papei de popuilaţia catolică din Regatul Ungariei. Dijmele erau percepute pe dioceze iar Hida figura ca centru religios catolic.Cu acest prilej este pomenit un sacerdos de Hydalmas. Aşezarea este numită în documente, de-a lungul secolelor: Hydalmas (1333), Hidalmas(1587-1589), Hida(1730), Hidalmas (1750), Hida (1854).
Satul Trestia este al doilea atestat documentar, din anul 1336 . Este denumit în documente Komlos Ujfalu.
Satele Sînpetru Almaşului (Szent Peter) şi Racîş (Almasrakos, Rakoş), sunt menţionate pentru prima dată în documentele din anul 1350. Satul Sînpetru Almaşului a fost întemeiat iniţial pe CORBU. Cauzele care au dus la mutarea sa în actuala vatră nu se cunosc cu certitudine.
• Satul Baica este atestat în anul 1396 şi este menţionat constant în documente cu numele de Banika (anul 1396), Bynyka (anul 1600), Bayka (anul 1733), Banika (anul 1750), Baika (anul 1850), Baica (anul 1854).
 Satul Miluani este menţionat în documente datând din 1461 care aminteşte de census quinquagesimalis de Miluan. Ca şi restul localităţilor şi satul Miluani este atestat cu denumiri diferite de-a lungul timpului: Nyilvan (1733), Milvan (1760-1762), Milvany (1854).
• Satul Stupini (Fuzeş), de dată mai recentă este menţionat constant în special în recensămintele organizate de statul austriac. După transformarea Imperiului habsburgic în Imperiul dualist austro-ungar, localitatea Stupini primeşte în documentele maghiare ale vremii numele de Mezosolymos.
 Localitatea Păduriş, fost cătun, s-a transformat în sat ca urmare a redistribuirii teritoriale realizată în 1956.